Cea mai apropiata sucursală de locația dumneavoastră: Nu se aplică

EUROPART piese de schimb potrivit pentru autobuze Mercedes-Benz

Atât pentru seriile mai vechi O 405, O 407, O 408, Cito şi Connecto, cât şi pentru modelele actuale Citaro, Integro, Intouro, Tourino, Tourismo şi Travego găsiţi la EUROPART piese de uzură şi piese de schimb pentru întreţinerea şi repararea autobuzelor Mercedes-Benz. Mecanism de rulare, dotarea vehiculului, iluminat, sistem de frânare, instalaţie electrică şi motor: oferta noastră acoperă toate părţile vehiculului, iar produsele sunt livrate sigur şi rapid.

Mercedes-Benz: autobuze din toate clasele

Mercedes-Benz se prezintă drept constructor de vehicule din toate clasele. Într-adevăr, oferta cuprinde de la microbuzul Sprinter până la autobuzul Citaro cu podea joasă şi autocarul înalt de lux cu trei osii Travego. Pentru curse regulate, transport interurban şi călătorii, Mercedes-Benz oferă o soluţie potrivită. Mercedes-Benz nu este renumit numai pentru construcţia de autobuze, ci şi pentru fabricarea de şasiuri care îndeplinesc toate nevoile pieţei.

Microbuze: Mercedes-Benz Sprinter

Mercedes-Benz a creat pe baza vehiculului Sprinter modelele Sprinter City, Sprinter Transfer, Sprinter Travel şi Sprinter Mobility. Constructorii din Stuttgart au o ofertă largă de microbuze, de la cele cu podea joasă pentru oraş până la cere luxoase pentru călătorii. Gama de autobuze Citaro cu podea joasă este completată cu Sprinter City 77 care are lungimea 8,7 m şi până la 40 de locuri pentru pasageri. Modelele Sprinter sunt propulsate de un motor conform cu Euro 6, de 2,2 l, cu patru cilindri şi cu puterea de până la 140 kW/190 CP.

Autobuze pentru întreaga lume: Citaro

În 1997, Mercedes-Benz a prezentat prima generaţie Citaro. Până în prezent au fost livrate mai mult de 40.000 de autobuze Citaro în întreaga lume. Mercedes-Benz a fost unul din primii constructori care şi-au dotat autobuzul cu un motor Euro 6 conform cu cea mai nouă normă privind gazele de eşapament. În funcţie de cerinţele privind cursele regulate, Mercedes-Benz oferă modelul Citaro, Citaro K sau Citaro G, cu lungimea de 10,6 m, 12,1 m, respectiv 18,10 m. La acestea se adaugă Citaro LE, un model cu intrare joasă şi zona din spate înălţată. CapaCity L joacă un rol special. Autobuzul conceput pentru sisteme moderne de navetă cu bandă pentru autobuze are lungimea de 21 m şi poate transporta 191 de pasageri.

Specialist în linii interurbane: Intouro

Cu Intouro, Integro şi Citaro Ü, Mercedes-Benz acoperă segmentul autobuzelor interurbane; aceste autobuze pot fi folosite pentru excursii şi pentru curse regulate. Integro este disponibil cu trei lungimi (12, 13 şi 15 metri). Pentru că are un portbagaj cu volumul de până la 6,2 mc şi scaune asemănătoare celor din autocare, acest autobuz poate fi folosit pentru călătorii scurte. Intouro are două osii şi trei lungimi: Intouro are 12,14 m, Intouro M are 12,64 m, iar Intouro L are 13,32 m. Pentru ambele autobuze sunt disponibile motorizări cu capacitatea cilindrică de 7,7 l sau 10,7 l şi puterea de până la 290 kW/394 CP.

Autocar din Istanbul: Tourismo

În 1994, Mercedes-Benz a prezentat primul Tourismo. De atunci au părăsit uzina din Istanbul peste 21.000 de autocare de acest tip. Dacă la început acest autocar înalt era disponibil cu o singură lungime, actuala generaţie, formată din modelele Tourismo K, Tourismo RH, Tourismo RH M, Tourismo, Tourismo M / 2, Tourismo M şi Tourismo L, acoperă lungimi cuprinse între 10,32 m şi 13,90 m. Mercedes-Benz foloseşte motoare de la OM 936 cu 260 kW/354 CP pentru Tourismo K până la OM 470 Blue Efficiency Power cu 265 kW/360 CP sau 315 kW/428 CP, în funcţie de mărimea vehiculului.

Autocar superior: Travego

Travego este emblematic pentru autocarele Mercedes-Benz. Constructorul oferă trei modele: Travego (12,18 m), Travego M (13 m) și Travego L (14,03 m). Toate sunt propulsate de motorul Mercedes-Benz OM 457 LA, de 10,7 l, cu şase cilindri în linie şi puterea de 315 kW/428 CP. La autocarul Travego, Mercedes-Benz oferă cea mai nouă tehnologie de siguranţă, de exemplu avertizator pentru menţinerea benzii de rulare, regulator de distanţă sau noul asistent la frânare ABA3, care are rolul de a preveni coliziunea cu obstacole statice.

Găsiți o sucursală sau un service Europart

Stabiliți o dată pentru telefon de răspuns

Shop-ul nostru online pentru profesioniștii în camioane

Comandați simplu online prin Europart Workshop Online System

O selectie de produse din categoria EUROPART piese de schimb potrivit pentru autobuze Mercedes-Benz

Gasiti toate produsele din categoria EUROPART piese de schimb potrivit pentru autobuze Mercedes-Benz in Shop-ul online EUROPART

Pagina urmatoare
Facebook
Linkedin